Arhivele lunare: August 2012

In noi e Totul…

Standard

Cauţi pretutindeni  înţelesuri şi dai doar peste ziduri de netrecut. Încerci să ieşi din labirint ca un animal înspăimântat şi pe măsură ce cauţi scăparea, te afunzi din ce în ce mai adnc în necunoscut. Vrei să strigi, ceri ajutorul cu lacrimi în ochi ori cu zâmbetul pe buze, ţi se intind câteva mâini şi ţi se dau câteva explicaţii, dar toate astea nu-şi au rostul… Nimic nu te poate salva, TU eşti propria-ţi mântuire şi singurele adevăruri sunt cele din tine, singurele care te pot scoate în prăpastie…

Asta e legenda ta, asta este legenda fiecăruia dintre noi…

Noi înşine suntem singura cale spre ieşire din propriul labirint. Nimic în plus, totul este atât de simplu: rămânem în mijlocul labirintului până când renunţăm a mai căuta dincolo de noi…

A deveni conştient de Tine, cel care eşti cu adevărat, a te cunoaşte şi a te REcunoaşte, a renaşte în aceeaşi viaţă dându-ţi singur/singură şansa să alegi dintre toate drumurile ce ţi se deschid în faţă, Drumul Tău, sunt paşi către fiinţa ta, ce aşteaptă să fie parcurşi…

În tumultul cotidian, în vuietul timpului care se rostogoleste peste noi în cascadă, în goana după false comori,  pierdem sensul simplu , direct şi clar al faptului de … A FI.

A fi – această alchimie a cărei desluşire o căutăm mereu în locuri unde nu e de găsit, uitând sau neştiind că-n noi e Totul şi noi suntem în Tot…

Prosperitatea, abundenţa, reuşita, adevărul, libertatea, râsul, împăcarea, intuiţia, bucuria de a trăi, toleranţa, creativitatea, sensibilitatea, curajul, puterea, toate comorile sunt ascunse într-un spaţiu magic  – Tu .

Clara T

eu nu ma simt vioara a doua…

Standard

(…) eu nu ma simt vioara a doua. eu ma simt o vioara si atat… Orice om are in viata lui, o orchestra intreaga de viori, contrabasuri, viori si violine si fiecare are rolul ei, fara de care partitura nu ar avea maximum de performanta a interpretarii. Vioara a doua nu este mai putin
importanta decat vioara intai, chiar daca numerotarea da senzatia unei false ierarhii….

Poti fi si micuta bagheta cu care dirijorul conduce orchestra, poti fi si pedala de la orga, poti fi si un arcus de vioara nu neaparat vioara intreaga; daca ai constiinta propriei identitati, daca iti iubesti si iti respecti identitatea, nu conteaza ce rol ai in simfonia vietii cuiva…

Daca doresc mai mult si nu pot primi acel ceva, da, probabil ca am sa sufar…probabil voi trai nostalgia lucrului netrait… Suferinta este si ea o parte din viata, are si ea rolul si farmecul ei. Nu ma pot opri (din teama de a nu suferi) sa imi urmez drumul si sa doresc: un om, o iubire, o
cariera, o viata fericita…

Cred ca multi din  cei mai nefericiti oameni, cei mai frustrati si cei mai bolnavi sufleteste , sunt aceia care se tem sa ceara, din teama ca vor fi refuzati….(deopotriva de nefericiti cred ca sunt  cei care nu vor sa daruiasca, de teamă ca vor ramane saraci)

Ce vreau eu?
Fireste ca si eu, ca si tine, vreau iubire adevarata, vreau atentie, vreau sa am un om langa mine cu care sa impart totul, cu adevarat, un om care sa ma inteleaga si langa care sa simt ca sunt vie…
In acest moment, nu am aceasta dorinta implinita, insa nu sta in puterea mea sa obtin asta clipind din ochi. E nevoie sa parcurg un drum… la capatul caruia este posibil sa fie Implinirea Dorintei. Cat insa parcurg drumul, ma multumesc cu ce se afla in drumul meu, ma bucur de tot peisajul si de toate fapturile intalnite, fac popasuri, aprind focuri de tabara, innoptez in diverse vizuini, ma catar in copaci ori traversez râuri, cunosc, experimentez, ma bucur…

 

A te multumi cu ce ai in prezent nu exclude a -ti urmari firul dorintei de mai mult… A te multumi cu ce ai in prezent este un alt mod, mult mai luminos, mai senin, de a parcurge toate drumurile din viata noastra, indiferent ce vrem sa gasim la capatul lor.

Iti multumesc ca m-ai intrebat ce vreau. Asa, mi-am clarificat, o data in plus, pozitia actuala fata de ceea ce sunt , ce am si ce vreau. Iti doresc din suflet sa ajungi la seninatatea pe care o am eu acum in fata neputintei de a controla lumea si oamenii astfel incat sa se supuna pe loc propriilor
dorinte. Iti doresc sa ajungi, cat de curand, la bucuria de a constientiza ca ESTI, si aceasta bucurie sa iti umple toate golurile ce astepti sa le umple oamenii sau lucrurile din jurul tau…

 

-fragment din scrisoarea adresata unei prietene in urma cu cativa ani-

Clara T

 

 

 

 

 

Lectie simpla…

Standard

Intenţionam să  scriu ceva despre recunoştinţă,  acest lucru minunat pe care din ce în ce mai puţin îl trăim, datorită erorii de a crede că doar ce-i considerat “bun”  şi “frumos” merită un cuvânt ori un gest de mulţumire…

…  mai doream să  scriu ceva  despre acele părţi întunecate din noi şi din viaţa noastră,  despre acele teritorii umbrite şi respingătoare  ale existenţei noastre pe care ne-o dorim plină de lumină, de zâmbet, de succese, de fericire, de armonie .

În timp ce încerc să  scriu despre toate aceste lucruri,  imi amintesc că a deveni recunoscători norului din faţa soarelui, lacrimii de dinaintea zâmbetului,  nopţii de dinaintea zorilor, bolii de dinaintea vindecării,  haosului de dinaintea ordinii,  este poate cea mai importantă lecţie pe care ne-o dă, cu înţelepciunea ei, Viaţa…

Iar în faţa  înţelepciunii Vieţii-Profesor, teoretizările mele ar fi devenit  doar cerneală irosită…

Mai devreme sau mai tarziu,  cum-necum, toţi ajungem să înţelegem această …

Lecţie simplă:

Învăţăm, greşind, să iertăm,

Învăţăm, căzând, să zburăm,

Învăţăm, suferind, să  vindecăm,

Învăţăm, încătuşaţi, să ne eliberăm,

Învăţăm, mirându-ne, să înţelegem,

Învăţăm, îndoindu-ne, să credem,

Învăţăm, plecând, să ne întoarcem,

Învăţăm, pierzând, să învingem,

Învăţăm, tăcând, să vorbim,

Învăţăm, plângând, să zâmbim,

Învăţăm, distrugând, să construim,

Învăţăm, cerând, să dăruim,

Învăţăm, urând, să iubim

Învăţăm, trăind, să trăim…

Clara T

 

 

poveste despre Sens si Timp

Standard

A fost odata ca niciodata , intr-o tara nu foarte indepartata, o fetita (a carei varsta nu conteaza prea mult) , care…nu stia sa astepte. Era o fetita care fusese pe la multi invatati  si invatase o multime de lucruri, care mai de care mai minunate, dar de fiecare data cand trebuia sa ajunga la lectia despre Rabdare, ea se grabea sa invete sau sa faca altceva, spunandu-si mereu ca asteptarea n-are nici un folos pe lume, deci nu merita luata in seama . Nu  stie nimeni de ce gandea ea asa…

Intr-o buna zi, ea intalni un vrajitor care incepu sa-i povesteasca cum ca uneori, mintea unui om se poate transforma intr-o bagheta magica cu care poti crea lucruri minunate…

Iar ea, fetita, nici nu apuca sa asculte prea bine ce mai avea vrajitorul de spus, ca se si apuca sa deseneze cu mintea  ei  , repede, repede, un …Castel   , pe care sa il mobileze cu biblioteci intregi de carti minunate( fetita iubea mult cartile), pe care sa-l decoreze cu cuvinte frumos aranjate  sa-l tapeteze cu pagini pline de intelepciune si  pe care sa-l  faca un loc primitor pentru toti cei care se cautau pe sine si doreau sa poposeasca un pic , pentru un strop de hrana spirituala, pentru un dram de optimism, pentru un sambure de adevar sau pentru un pahar de vorba  cu Alt Cineva.

Si-atat de mult ii placu fetitei cum arata castelul desenat in mintea sa, incat repede-repejor, inainte chiar ca ea insasi sa-si dea seama ce face si cum face, castelul era gata si-n realitate, un castel minunat,  care ii bucura inima ei de fetita grabita sa creeze minuni peste noapte…  Ii multumi in gand vrajitorului care o invatase ca mintea omului se poate transforma uneori in bagheta magica…   Dar nu-i  putu multumi vrajitorului si pentru ca o invatase ca pana si magia are timpul sau, si ritmul sau… nu-i putu multumi, caci ea nici macar nu statuse sa mai asculte si sa invete si restul lectiei despre magia de-a crea cu mintea ta nenumarate lucruri… asa incat…

Ca orice castel,  cladit in pripa, peste o zi si-o noapte, direct pe sol si fara fundatie adanc sapata, fara beton armat si fara nici un gard, fara de zavoare si far’ de adaposturi pentru zile prea-nsorite sau deopotriva, pentru nopti cu ger, fara provizii pentru timpuri mai sarace, castelul din poveste …s-a daramat, putin cate putin, lasand-o pe fetita cu semne de –ntrebare: ,,unde-am gresit,,? ,,ce n-am facut?,, ,,cum de s-a-ntamplat oare?,,   Strangand din dinti, ca sa nu planga de tristete,  fetita striga in cele patru zari: ,,tu, vrajitorule meschin si fara de onoare, de ce m-ai invatat sa construiesc castele fara sa-mi spui ca-s de nisip si nu din piatra ce rezista?,,

Si vrajitorul aparu-ntr-o clipa si-i spuse fetei cam asa:

,,Castele de nisip, imi spui? …asa o fi… dar din nisip se face piatra si betonul si tot nisip gasesti si in adanc ,cand sapi fundatii de castele…  tot in nisip te poti ascunde sau poti sa scrii pe el  nuvele ..citite doar de tine si de vant…   dar ce conteaza asta?

Tot ce conteaza e…doar  Timpul in care planuiesti, e Ritmul in care adaugi fir de nisip pe alt fir de nisip , e Rostul pentru care construiesti, este Modul in care alaturi o caramida langa alta caramida, e  Starea in care tu creezi, e Credinta in care sa iti sprijini deznadejdea si-oboseala…

Castelul ce l-ai construit in pripa fara s-astepti  sa vina anotimpul lui , te-a construit la randul lui, pe tine…si prin ruina lui, te-a invatat , cumva, ceva… E un Consens al fiecarui lucru  ce se asterne ori nu calea ta, cu un anume Sens…

 Ridica-te acum, ii spuse –apoi fetitei vrajitorul . Ridica-te si cauta prin rafturile prafuite , din castelul vechi, Samanta vie a Visului tau despre Castel.  Planteaz-o undeva . Oriunde. Si-n nisip, de vrei asa…  Sau poate-n praf de stea….   Dar nu uita s-o uzi. Si nu uita sa crezi in ea. In forta ei de-a germina. De-a rasari. De-a creste, incet, incet, in ritmul ei. Si de-a rodi. …cand va fi vremea sa rodeasca… Nu o grabi. Nu te grabi. Asteapta…  Orice samanta stie asta…

Clara T

 

 

 

,,prea-plinul,, care inunda…

Standard

Vine un timp cand prea-plinul din jurul tau se transforma  intr-un fel de… gaura neagra care te absoarbe, intr-un fel de …aspirator care te goleste fara sa-ti dai seama, de …plinul din interiorul tau.

Se intampla cumva, intr-un fel  …viclean si greu sesizabil, ca te inunda tocmai   ceea ce abunda in viata ta.   Te cuprinde un soi de confuzie, de debusolare, de anxietate , la inceput abia imperceptibila, apoi din ce in ce mai evidenta – incepi sa te incurci , la propriu si la figurat, in …efectele nestavilite ale implinirii dorintelor tale. Caci Universul iti da, pana la urma, nu doar ce ii ceri, ci si cat ii ceri, iar cand uiti sa …inchizi robinetul iti asumi inundatia.

Privesc in jurul meu si este prima oara cand ma simt incarcerata intr-un edificiu …inalt , cu ziduri groase, cu mii de incaperi, cu mii de usi si usite, rafturi si sertare, cu sau fara chei, un edificiu al….tuturor acumularilor mele. Edificiul multor dorinte implinite. ,,Ai  grija ce iti doresti caci s-ar putea intampla,, – spune o vorba pe care parca abia acum o talmacesc pentru intaia data.

Tot ce mi-a lipsit, candva( in copilarie, adolsescenta sau maturitate timpurie )si mi-am dorit mult, mi-am  indeplinit mai tarziu, fara  rost si cu prisos.

Mi-am umplut casa/casele de adult cu jucarii de plus, cu oje, cu rujuri, cu fundite colorate, cu suveniruri inutile, cu agende, cu agendute, cu margele, cu pantofi, cu genti, cu haine, cu pixulete, cu tabloute , cutii si cutiute si alte mii si mii de obiecte cu valoare indoielnica, la care nu am renuntat niciodata , desi  m-a costat sa le mut de colo-colo mult mai mult decat valoarea lor.

Mi-am umplut rafturile si podelele caselor prin care m-am perindat cu multe, multe, carti pe care le cumparam convinsa fiind ca le voi citi pe nerasuflate si care s-au prafuit de praful de-afara si de praful timpului de cand asteapta sa fie deschise. Nu ma decid nici sa le citesc nici sa le dau altcuiva, asa cum cu sutele de obiecte vestimentare nu ma decid nici sa ma imbrac nici sa le dau catre cine are mai multa nevoie de ele…

Mi-am umplut bibliorafturi intregi de diplome- cursuri de toate felurile de ma intreb daca sa rad sau sa plang in fata unui amalgam atat de…bizar  de abilitati cu care m-am inzestrat-  in drept, in comunicare, in …stenodactilografie, in biblioteconomie, in masaj, in reflexoterapie, in reiki, in analiza tranzactionala, in Espere, in Programare Neuro Lingvistica, in financiar-bancar, in management, in golf, in tango …am obosit déjà doar enumerand…    Din noianul de diplome, imi gasesc cu greu, la nevoie, propriul certificat de nastere…

Mi-am umplut alte rafturi cu contracte – de proprietate (case cumparate si vandute), de credit, de ipoteca, de inchiriere  (locuinte  adaptate la situatia de viata), de munca , de colaborare, de antreprenoriat. Am schimbat 28 de locuinte (adica m-am mutat de 28 de ori) cautand, precum un orb, sa ajung Acasa…  Am facut nenumarate rocade in cariera pentru a-mi gasi Drumul…

Mi-am umplut albumele cu sute, mii de fotogafii din calatorii, de la cununii, ipostaze desuete si pastrate ca niste relicve ale unei istorii pe care nici macar eu nu vreau sa o mai rasfoiesc.

Mi-am umplut pana si spatiul ,,virtual,,  cu  fisiere,parole, adrese de mail, site-uri, domenii si sub-domenii,blog-uri, in care am presarat alandala, intr-o dezordine greu de pus in cuvinte, proiecte, carti, articole, referate, poze, filme, muzica,  citate, dialoguri , inventare, jurnale… asa incat…abia de mai pot  utiliza, printr-un efort enorm de prioritizare, strictul necesar…

Am umplut pana si camera copilului meu cu o sumedenie  naucitoare de jucarii si jucarioare,  inghesuite frenetic  pe langa pat, pe sub pat, in dulapioare, peste dulapioare, incurcandu-ni-se printre picioare,  atat de multe  jucarii incat  uit si eu si el, cat de nepermis de putine sunt  clipele cu adevarat valoroase pe care le dedicam Jocului impreuna .

Ma simt pierduta precum intr-un castel fara inceput si fara sfarsit, obosita precum un copil  dupa o zi intreaga intr-un talcioc, confuza ca intr-un super-magazin in care te intrebi  de ce te afli caci nu ai nevoie de nimic din ce e acolo…

Ma simt ratacita printre  atatea relicve care nu ma mai incalzesc cu nimic  , ma simt…precum betivul acela dintr-un banc, care statea la malul marii cu paharul gol in mana si vine la el pestisorul de aur si-l intreaba: ,,- ce-ti doresti, tu, omule? ,,  ,,-  doresc ca toaaata marea asta sa fie o mare de vodka !,, .

,,-s-a facut ! , spuse pestisorul., ai in fata o mare de vodka. dar mai ai inca o dorinta pe care ti-o pot indeplini,, .  ,,- pai, se gandi betivul, atunci umple-mi si paharul asta din mana  cu vodka !,,

Ma simt , dintr-o data, revoltata de cat de natang am facut uz si abuz de generozitatea universului , cat de nesabuit am atras in viata mea atat de mult din ce nu as fi avut nevoie si  in acelasi timp, ma simt eliberata, luminata precum cerul dupa o furtuna…

Pesemne ca , pana acum,cumva, intr-un fel mai greu de inteles, fiece lucrusor sau intamplare, fiece om si fiece eroare ,  mi-au folosit . ..   ca sa ajung aici, la clipa si la starea-n care pot sa spun :

e timpul sa incep sa fac curat, sa arunc, sa renunt, sa triez , sa aleg, sa las deoparte…

e  timpul sa fac loc in jurul meu, sa creez spatiu  in viata mea, sa decid ce vreau sa mai pastrez…

e timpul sa accept ca Adevarata Abundenta este in mine insami. Este in fiecare dintre noi.  Adevarata Abundenta este curajul nostru de-a visa, e Forta noastra de-a Crea…

Si e de-ajuns doar sa intindem o dorinta catre ea, apoi o mana. E legea simpla a lui ,,cere si ti se va da,,.

Totul este sa stii ce iti doresti cu-adevarat in viata ta.

O casa nu-i neaparat Acasa,  nu in haine iti sta Frumusetea, o diploma nu-i Stiinta ta, un job nu-ti este Drumul , divortul  nu-i egal cu Libertatea  iar o casatorie nu-i neaparat Iubirea …

Vine o clipa, pentru fiecare,  cand e bine sa invatam  sa umplem  orice spatiu sau timp gol din jurul nostru cu Prea-plinul dinlauntrul Fiintei noastre…

Clara T♥

Verbul ,,a iubi,, – timpul prezent, diateza activa

Standard

…conjugam prea adesea verbul ,,a iubi,,  la diateza pseudorelationarii, incalcand, nestiutori , o regula elementara a gramaticii relationale: SENTIMENTELE NU SUNT TOTUNA CU RELATIA .

Il putem iubi cu toata fiinta noastra pe celalalt, dar sentimentul minunat de iubire, fie el si reciproc,  nu este si nu va fi  nicicand un certificat de garantie pentru fericirea de durata si nici un atu in ,,jocul,, relational.

Iubirea pe care o nutrim pentru cineva nu ne salvaza de derizoriu, de rutina, de frustrare, de dezamagire ori de sincope de tot soiul ce pot perturba  ritmul vietii noastre de cuplu. Asistam, cu uimire, la ,,paradoxuri,, care par fara nici o noima- iubiri desavarsite ce sucomba rapid in relatii-otrava ori in relatii-inchisoare si  pe de-alta parte relatii care incep fara iubire, dar in timp cresc, inmuguresc  , infloresc si-ntr-un final, ele  chiar rodesc Iubire…

Variabila esentiala ce face diferenta intre o relatie reusita si alta esuata nu este, totusi, sentimentul de iubire, ci  aportul benefic, ecologic, sanatos, pe care fiecare din cei doi il aduce in relatie, aportul in mesaje pozitive, in valorizari, in gesturi incarcate de semnificatii, in impartasiri despre sine, intr-o comunicare non-violenta…

Precaritatea dogmatismului atotputerniciei Iubirii nu poate fi contabalansata decat de asumarea responsabila a eficacitatii si frumusetii unui antreprenoriat in Doi…

Verbul ,,a iubi,, se poate trai intr-un prezent continuu doar atunci cand invatam, fiecare din noi, sa il conjugam la diateza activa a unei relationari constructive , deschise si responsabile…

Clara T

 

Bucura-te !

Standard

Prea adesea uităm să ţinem aproape de inimile noastre darul poate cel mai minunat pe care-l primim atunci când ne naştem – Darul Bucuriei.

Nu se ştie cum şi nu se ştie când, cei mai mulţi dintre noi ne rătăcim prin vreun colţ de lume sau de suflet putinţa de a ne bucura .

… pierdem, pare-se, odată cu inocenţa copilăriei şi inocenţa bucuriei. O rocadă pe care parcă nu o decidem noi se întâmplă şi bucuria primei ninsori se transformă în regretul zilelor calde de vară, bucuria ploii fertile este acoperită de umbrelele prea largi şi prea sobre, bucuria pungii de pop-corn mâncat zgomotos într-o sală de cinematograf este interzisă de un ,,sssstttttttt !,, timorant al unui spectator prea atent la film şi nu la viaţă, bucuria unor haine foarte viu colorate este estompată de gri-ul prea tern cerut de un job şi mai tern, bucuria de a savura frişca savarinei cu degetul arătător este porţionată meschin de linguriţe bine spălate şi uneori lucrate-n argint şi cu aur suflate…

Ne străbatem cărările vieţii căutând bucuria la prea mulţi kilometri distanţă, vrem să o smulgem cu forţa de unde nici măcar nu există, sperăm să o cumpărăm la preţuri mai mari sau mai mici sau încercăm asiduu să o descoperim în sofisticate alchimii…

Uitam prea adesea că Bucuria este în clipa de acum şi în locul de aici, oriunde îţi îndrepţi privirea, oriunde îţi întinzi mâinile, oriunde îţi trimiţi visele…

 

Bucura-te in fiecare zi !

 

Clara T