…te poti razgandi

Standard

Avem dreptul sa ne razgandim. Asa cum il avem si pe acela de a ne crampona in decizii imuabile. Angajamentul si posibilitatea renuntarii la acesta sunt fatete ale uneia si aceleiasi monede. De ce insa unii din noi ne atasam mai mult de una din fatete iar altii de cealalta, tine de o serie de resorturi interioare si exterioare ce nu le pun acum in discutie.

Exista un principiu juridic ce ataseaza aproape fiecaruia din drepturi o obligatie corelativa. Avem , prin urmare, si obligatia de a ne razgandi. Asa cum avem si obligatia de a ne crampona in decizii imuabile. Si totusi, putini dintre noi ne indreptam spre obligatiile noastre – preferam sa credem ca uzand de drepturi si uitand de obligatii suntem mai fericiti, mai, bogati, mai impliniti. Indeobste, usurinta cu care ne razgandim este proportionala cu usurinta in a ne angaja.

Spunem ,,da,, prea usor unei invitatii a unui prieten, unei solicitari a partenerului, unei rugaminti a copilului, spunem ,,da,, grabit sau in necunostinta de cauza, impulsiv sau sub influenta unei emotii de moment, a supraevluerii resurselor de timp, bani sau energie, etc, etc, etc, ori spunem ,,da,, pentru ca ne este teama de consecintele unui ,,nu,, . Ne anjagam asadar, la suprafata lucrurilor si a noastra insine, in timp ce in forul launtric nu se ,,leaga,, decizia angajata cu nevoile,dorintele sau posibilitatile noastre reale. Cei mai multi dintre noi si in cele mai multe situatii, din teama de consecintele inerente unor repetate dezangajari, vom face demersul conformarii la ,,da,,-ul la care am achiesat in fata celorlalti sau in fata noastra.

Vom ,,onora,, invitatii la care nu avem chef sa mergem, dar am promis deja, ne vom stradui precum niste clovni sa facem giumbuslucuri cu copilul in parc sau pe covor desi ne vine sa plangem de oboseala, dar, deh, nu putem dezamagi copilul, doar i-am promis o ora de joaca pe zi, ne vom lasa ofilite sufletele si trupurile in relatii nefecunde , distructive, triste, in virtutea unui ,,da,, ramas cu mult in urma a ceea ce noi am devenit intre timp… Credem , eronat, ca ,,ne tinem de cuvant,, , ca suntem ,,de caracter,, si ,,de incredere,, actionand in conformitate cu un angajament ce nu mai corespunde sau nu a corespuns niciodata vointei launtrice.

De fapt, actionand ,,de sila, de mila,, , ,,morti-copti,, cum spun expresiile din popor, ne aflam intr-un flagrant dezangajament frumos imbracat in hainele onorabile ale cuvantului dat si tinut. Efectul pozitiv este parelnic. Nici noi nici celalalt nu se vor bucura cu adevarat de bucuria autenticitatii unei trairi, a unui timp, a unui dar. La petreceri onorate din obligatie ne vom pune masti, intre noi si copilul cu care noi ne jucam din datorie se vor pune ziduri, iar in relatii fundamentate pe angajamente devenite caduce se vor casca prapastii ce-i vor inghiti in final pe amandoi.

Avem nu doar dreptul de a ne razgandi, ci mai ales obligatia de a o face, atunci cand , din varii motive, ne-am angajat ncorespunzator cu nevoile sinelui autentic. Asa cum, nu avem doar dreptul de a ne crampona in decizii imuabile, ci si obligatia de a o face, in anumite cazuri care ar cere implicit si explicit acest lucru.

Desigur, in ultima instanta, dincolo de orice argument sau contra-argument, avem dreptul sa alegem sa fim, sa facem si sa avem orice. Obligatia de ne asuma pretul, consecintele, rezultatul a ceea ce suntem, facem sau avem este indisolubil legata de dreptul corelativ si isi produce efectele , indiferent ca acestea ne convin sau nu…

Clara T

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s