Lectie simpla…

Standard

Intenţionam să  scriu ceva despre recunoştinţă,  acest lucru minunat pe care din ce în ce mai puţin îl trăim, datorită erorii de a crede că doar ce-i considerat “bun”  şi “frumos” merită un cuvânt ori un gest de mulţumire…

…  mai doream să  scriu ceva  despre acele părţi întunecate din noi şi din viaţa noastră,  despre acele teritorii umbrite şi respingătoare  ale existenţei noastre pe care ne-o dorim plină de lumină, de zâmbet, de succese, de fericire, de armonie .

În timp ce încerc să  scriu despre toate aceste lucruri,  imi amintesc că a deveni recunoscători norului din faţa soarelui, lacrimii de dinaintea zâmbetului,  nopţii de dinaintea zorilor, bolii de dinaintea vindecării,  haosului de dinaintea ordinii,  este poate cea mai importantă lecţie pe care ne-o dă, cu înţelepciunea ei, Viaţa…

Iar în faţa  înţelepciunii Vieţii-Profesor, teoretizările mele ar fi devenit  doar cerneală irosită…

Mai devreme sau mai tarziu,  cum-necum, toţi ajungem să înţelegem această …

Lecţie simplă:

Învăţăm, greşind, să iertăm,

Învăţăm, căzând, să zburăm,

Învăţăm, suferind, să  vindecăm,

Învăţăm, încătuşaţi, să ne eliberăm,

Învăţăm, mirându-ne, să înţelegem,

Învăţăm, îndoindu-ne, să credem,

Învăţăm, plecând, să ne întoarcem,

Învăţăm, pierzând, să învingem,

Învăţăm, tăcând, să vorbim,

Învăţăm, plângând, să zâmbim,

Învăţăm, distrugând, să construim,

Învăţăm, cerând, să dăruim,

Învăţăm, urând, să iubim

Învăţăm, trăind, să trăim…

Clara T

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s