E anoTIMPUL Abundentei

Standard

 

Stiu, abundenta nu are anotimp, ea este sau nu este in vietile noastre, indiferent de timpul calendaristic. Abundenta este, zic eu, mai degraba o stare de spirit decat o stare de fapt. Mai degraba chestiune de perceptie decat una de realitate. Stiu, se poate argumenta ca o lipsa reala nu are cum sa fie sub nicio forma perceputa ca un excedent , asa cum un corn al abundentei nu poate fi confundat nicicum cu un sac gol, rupt, peticit… E-adevarat. Si la fel de adevarat este ca ma uit , mirata, la logica fara de logica ce-si manifesta nu argumentele ci concluziile – vad in jur, de la prima ora a diminetii si pana in noapte, in stanga si in dreapta, in sus si in jos, un paradis multisenzorial, multicolor, cu sunete pline de viata, cu arome pulsand a existenta. Toamna asta, mai mult decat restul anotimpurilor si mai intens decat toamna altor ani, ne intinde fiecaruia brate generoase, prea-pline de zile cu lumina energizanta si cu caldura benefica,  verdele copacilor inca ne incarca cu optimism, miroase a must si a nuci proaspete, pietele si targurile sunt ademenitoare, aleile se redecoreaza cu castane si ghinde, scolile s-au insufletit cu atatia copii…

Si totusi, ignorand nedrept, nefiresc, pacea ,abundenta si frumusetea din jur, intalnesc nepermis de multi oameni care se plang, se lamenteaza si striga ca totul e anapoda, ca e saracie si-urat peste tot, ca viata e grea si timpul pe sponci… Vazandu-i, auzindu-i pe-acestia, ma opresc cateva clipe din zambet si din bucurie, precum un ceas trantit de podea, si imi vine sa strig, revoltata, la randu-mi, de ignoranta oricui nu vrea sa vada frumusetea din calea sa. Imi vine sa strig la cel care isi rasfoieste asiduu agenda disperat ca ziua nu are macar 52 de ore, pentru ca el sa poata face tot ce ar vrea si tot ce e nevoie sa faca , insa uita ca timpul este o resursa suficienta daca e corect alocata, imi vine sa strig la cel care isi tot numara obsesiv banii din portofel ori si-i muta dintr-un cont in altul,uitand ca bogatia sta in comoara din interiorul tau, imi vine sa strig la cel care isi dramuieste aritmetic pana si imbratisarile, zambetele, cuvintele de multumire ori vorbele bune pe care le-ar putea da celor dragi, uitand ca acestea sunt izvoare care nu seaca niciodata, imi vine sa strig la cel care isi face provizii excedentare de odihna si acesta e singurul sau scop cotidian-sa minimizeze efortul, uitand ca viata inseamna miscare iar evolutia inseamna efort….

Imi vine sa strig, dar dintr-o data imi amintesc de toti acei putini oameni pentru care parca timpul unei zile se dilata ca-n basm , si reusesc sa faca ,pentru ei dar si pentru cei din jur, in 24 de ore cat altii in 24 de zile, imi amintesc de acei putini oameni care traiesc cu te miri ce bani, dar ai caror copii au chipul mai luminos si rasul mai cristalin decat al copiiilor de bani-gata, imi amintesc de cei care nu au maini ori picioare si totusi, creeaza si sfintesc locuri cu buna-vointa si cu credinta lor, imi amintesc de cei care, din pacate putini si putin, sunt cunoscatori ai adevaratei abundente si recunoscatori pentru ea…

Si-atunci, imi reiau dintr-o data surasul si mersul, caci stiu ca se poate intampla ca realitatea sa ramana, uneori, neputiincioasa, in umbra perceptiei noastre despre ea si oricum, fiecare isi traieste viata dupa vrerea sa…

…iar dincolo de justetea sau eroarea perceptiilor noastre, toamna aceasta este luminoasa, inmiresmata, imbelsugata , colorata, calda…

Sa ne bucuram de ea, de abundenta sa!

Clara T

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s