cu sau fara calauza…

Standard

Desigur, ghizii nostri spirituali, mentorii, invatatorii, calauzele care ne indruma  pe Calea noastra, isi au rolul lor, predestinat sau ales spontan in virtutea liberului arbitru; ei isi au capitalul lor de timp , de energie, de experienta, pe care ni le daruiesc dramuit sau din abundenta, in functie de convingerile lor. Ei isi au importanta  de a ne ajuta sa privim dincolo de punctele fixe in care privirea ne fusese prinsa, de a ne ajuta sa invatam ca nicio cale, oricat de ingusta, de abrupta ori de dificila, nu ne restrange posibilitatile de a o parcurge si nu ne constrange la renuntare . Ei ne daruiesc mult.  Adesea … nici macar nu-i recunoastem; sau ei, in modestia lor, adesea isi parcurg propriul drum in umbra noastra, insotindu-ne.

Se intampla insa si sa uitam sa ne recunoastem pe noi insine, atunci cand ne oglindim in ei. Uitam ca fara dorintele noastre de a ajunge undeva, fara resursele noastre interioare, fara avutia minimala cu care pornim in propria calatorie, calauzirea ar ramane doar un parcurs cel mult  scurt si nesemnificativ, nicidecum un voiaj initiatic si transformator.

Intre calator si ghid, intre elev si invatator, intre discipol si maestru este (sau ar fi potrivit sa fie) o legatura subtila si puternica, tesuta din mii de fire, o interdependenta asumata reciproc, un val nevazut prin care ei se privesc unul pe altul , ajungand, la un moment dat, ca rolurile lor sa devina intersanjabile, printr-o alchimie in care maestrul asculta cu piosenie un sfat al discipolului, in care calatorul isi poate salva ghidul sa nu cada intr-o prapastie nestiuta …
Le multumesc tuturor ghizilor si invatatorilor mei, vazuti si nevazuti, recunoscuti sau nerecunoscuti, mai vechi sau mai noi, mai tineri sau mai varstnici, mai aspri sau mai indulgenti, pentru tot ce sunt, simt, gandesc si traiesc acum.

Le multumesc deopotriva tuturor celor care au avut si au incredearea de a ma alege pe mine ghid in calatoria lor –  invatam impreuna…

Le multumesc  celor care nu m-ar urma niciodata, nici ca drum, nici ca sfat, nici ca vis –  prin ei am reusit sa imi consolidez credinta si increderea in ideile mele, in valorile mele, independent de aprecierea celorlalti.

Le multumesc si acelor autodidacti solitari care  imi amintesc mereu ca a-ti asuma provocarile unei calatorii de unul singur, ca a-ti asuma  incercarea de a-ti fi propriul profesor si unicul sfetnic,  este un alt mod de a trai, din care poti invata, in felul tau, ceea ce ai de invatat si de a experimenta ceea ce ai de experimentat  in scoala existentei.

Imi multumesc mie , pentru rabdarea si perseverenta de a continua sa invat si sa calatoresc in fiecare zi catre mine insami, pana la capatul drumului, oriunde si oricare ar fi acela, calauzita sau nu …

 

Clara T

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s