intre Cuvant si Viata

Standard

se intampla  ca aliatii mei fideli, cuvintele, sa joace , in unele zile, rolul infidelitatii. atunci, ma simt ca un copil care sta cu pensula intr-o mana si cu paleta de acuarele in alta si nu stie nici cu ce culori si nici cu ce forme sa umple foaia de dsen din fata lui sau…mai ales…nu stie daca foia de desen este de fapt locul unde ar trebui sa etaleze culorile de pe paleta si nici daca pensula aceea inca curata ii foloseste la desen mai mult decat i-ar putea folosi orice alt obiect din jur…

in clipele acelea in care cuvintele stau locului, ma simt ca un prizonier, ca si cand…nu as fi inteles ca de fapt, cuvintele pe care le chem sa-mi fie alaturi, nu ar face altceva decat sa-si interpuna prezenta, ca de fiecare data, intre mine insami si toate zidurile interioare ce le-am cladit, initial, ca fortareata impotriva oricarui atac cu potential distructiv din afara si care au devenit, intre timp si insesizabil, propria-mi inchisoare…

nu mai stiu foarte clar cum si cand s-a intamplat ca viata sa-mi fie cladita pe cuvinte ori cand si cum s-a intamplat ca propriile cuvinte sa-mi fie cladite pe propria viata, iar ceea ce resimt ca fiind derutant este faptul ca nu stiu care din ipostaze mi-e mai draga, spre a o alege, renuntand la cealalta. Iar daca ar fi sa le contopesc, nu as sti cum sa o fac…

din neputinta de a-mi apropia cuvintele de rostit , ma indrept adesea catre cuvintele deja rostite , iar in pelerinajul catre cuvinte imi regasesc identitatea originara, din care am pierdut multe farame, odata cu fiecare timp in care visul nu se lasa prins in desenul vietii ci doar in acela al sperantei. Pierzand farame de identitate, am tot inlocuit spatiile goale cu caramizi de judecati si prejudecati, rationalizari, argumentari, amanari, renuntari, indecizii cu masca de alegere, tergiversari, fugi si alte minciuni poleite in intentii de innobilare, construind, astfel, fortareata de care vorbeam…

peste oboseala unor zile, peste noianul de ore, ganduri, termene-limita, emotii, ziceri, cautari, stari, asteptari, disperari, astept dimineata in care sa ma trezesc linistita si …clara, echidistanta fata de orice posibila combinatie a zarurilor aruncate de soarta, crezand in mutarile ce stim fiecare din noi sa le facem pe tabla de sah a destinului nostru, nemirata de faptul ca timpul isi dezminte propria axa atunci si numai atunci cand se afla in fata cuiva care-si dezminte propria Poveste zamislita deopotriva din Cuvant si din Viata…

 

Clara T

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s