Noapte Alba

Standard

…Ninge ca in povesti. Si ca in povesti, eu cred( inca) in Iubire. Albul imaculat cade din ceruri peste noi, peste Lume, incercand, inocent, sa curete…  Sa curete praful, sa curete orasul,  sa curete trecutul, sa curete sufletele. In inocenta ei, zapada se crede Atotputernica, precum Cel care o trimite spre noi…  Se crede Atotputernica precum Iubirea…  Fulgii ei albi si perfecti, generosi si atat de vulnerabili, isi irosesc destinul in secundele in care noi ii privim ori ii primim pe chipurile noastre. Isi irosesc destinul bucurand copiii si fostii copii. Isi irosesc destinul incercand, naiv, sa schimbe macazul destinelor noastre. Le privim efemera trecere prin viata noastra , ne jucam cu ei si mergem mai departe… Nimeni nu ii poate pastra mai mult decat o clipa-ei se preschimba, prin natura lor, in zoaie… Zoaie impure, amestecate implacabil cu praful pe care incearca sa il curete… Peste noapte, fulgii inca mai cred ca adunati, unul cate unul, miliarde, zeci de miliarde, isi pot spori puterea de a ne invata sensul imacularii. Si vine dimineata. Pornesc tramvaiele. Masinile. Pasii nostri grabiti catre un nicaieri definit in concepte logice. La scoala. La munca. In cautarea fericirii. In cautarea a ceva. In drumurile noastre ii strivim sub pasi. Ii facem una cu drumul. Ii ajutam sa isi confirme si sa isi implineasca destinul efemer  .  Ei pleaca, oricum. Noi ramanem. Cu nostalgia lor. Copiii sufera ceva mai mult. Noi , fostii copii, grabiti, rasuflam usurati. Strazile se umplu din nou de praf si de nimic. Dar traficul se relaxeaza. Rotile nu mai patineaza. Ajungem la timp la scoala cu copiii nostri. La timp la birou. La timp in intampinarea fericirii pe care o cautam nestiind prea bine cum arata. Asteptam primavara. Sau nu . Ea vine oricum. Nu ne intreaba nimeni nimic. Drept pentru care daca vrem sa raspundem, raspunsul nostru se duce catre nicaieri…  Sunt ,,legile firii,, , cum imi spunea candva o buna prietena …  Acele legi carora nici nu stim sa ne supunem, impotriva carora nici nu putem sa luptam, nici nu le putem intelege… cu care nu am invatat sa ne aliem si totusi ne guverneaza. Pe fiecare. Suntem … precum fulgii de nea. Inocenti si predestinati. Crezand, naiv, ca putem curata Lumea, in efemera noastra trecere, de praf, de trecut, de rau, de mizerie…  Cadem din Inalt spre Pamantul de jos , atingem cateva chipuri , ne lasam prinsi in palma unui copil , in zambetul unui trecator, in noaptea alba a vreunui necunoscut, in  destinul vreunei strazi ori in cel al unui om pe care il  iubim, de care ne pasa. Apoi … plecam. Tacuti si indeobste neluati in seama, pierduti fara noima si cel mai adesea fara urma in neantul din care venim…  Un pic, doar un pic trist,nu-i asa? Dar… ne implinim destinul, acel destin in fata caruia nu avem oricum alta alegere decat aceea de a ni-l asuma …  cu consecintele ,,de rigoare,,.  Sa nu ma intrebe nimeni mai mult. Nu am raspunsuri. Sunt precum un fulg  de nea, plutind liber…si crezand in Iubire …

Nu pot schimba Lumea. Dar stiu ca ea exista, si  sunt in ea, bucurandu-ma de tot ce este , pana si de intunericul ce invaluie tacut  zapada asternuta intr-o  Noapte Alba …

Eu,

Clara T

Anunțuri

Un răspuns »

  1. te-am descoperit astazi, 12.12.2012. Scrii tare frumos, ai talent in a scrie, a cauta, a(te) descoperi.
    imi place sa citesc ce scriu semenii mei despre tot ce inseamna viata, exprimari, lume……
    numai bine si continua
    Geta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s