invat sa plutesc

Standard

imi petrec adesea crampeie din noapte rumegand suisurile si coborisurile din viata mea si mai ales rumegand neputinta de a le trai pe ambele cu zambet pe buze si cu liniste in suflet.

ma trezesc in multe dimineti certandu-ma pentru toate imperfectiunile mele care cresc din ce in ce mai nesovaielnic taman pe fundatia cresterii mele spre…perfectiune.

ma iert anevoie atunci cand transform linistea in furtuni fara rost.

simt, in drumul meu cotidian, ca traiesc ambiguu, amestecat, atat gustul victoriei cat si al caderii, ca si cand un bucatar nepriceput mi-ar fi oferit  un fel de mancare depotriva amar si dulce.

imi numar pe degete treptele urcate si rezultatul imi pare  ca cele coborite sunt mai multe. imi amintesc ca mereu, cand merg la munte, nu-mi e frica de varful pentru care trebuie sa-mi julesc genunchii sau coatele sa il ating, ci mi-e frica de usurinta cu care te poti rostogoli inapoi pana la poalele muntelui sau, vai, chiar mai jos…

ma stiu iubind inceputuri si ma stiu rupandu-ma in mii de bucati cu fiecare renuntare. sunt renuntari pe care va trebui sa le fac,sa-mi adun bucatile de suflet si sa merg inainte…spre alte inceputuri.

asociez renuntarea cu caderea. trebuie sa invat a le disocia. e nevoie sa invat ca renuntarea e un act voluntar, pe cand caderea pare a tine mai mult de hazard…

sunt intr-o mare de iubire si trebuie sa invat sa plutesc pe ea.

Plutirea sau calea de mijloc intre salt si cadere…

Clara T

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s