omul care hranea pescarusii

Standard

treceam azi dimineata pe langa Cheiul Dambovitei, grabita si acaparata de gandurile mele care incercau sa gaseasca strategia cea mai eficace pentru a-mi incadra toate activitatile , atat cele urgente si neimportante cat si cele importante dar ne-urgente, in orele zilei de azi. privirea tintuita spre directia mersului meu inainte  cat si vocea gandurilor mi-au fost atrase de un zgomot ciudat si de o imagine bizara: un stol imens de pasari albe se napusteau galagios si dezordonat spre un punct: un batranel imbracat in haine saracacioase scotea dintr-o sacosa paine dupa paine, le rupea in bucatele si le aseza frumos pe bordura inalta a micului pod de pe chei. Pescarusii, care parca veneau de pretutindeni si nenumarati, se agitau voios in preajma omului care-i hranea si  dadeau viata si stralucire atmosferei terne si  apatice a unei zile obisnuite intr-un oras atat de populat si poluat de prea multa indiferenta…

in fata acelei imagini, ochii mi s-au incetosat de lacrimi de emotie:  noi, cei care de-abia ne dramuim timpul pentru ,,prioritati,, , ,,necesitati,, si ,,treburile noastre importante,, , mai avem atatea de invatat de la semenii nostri care au descoperit reteta alchimica ce le permite sa pregateasca in timpul lor, din banii lor, cu energia si cu mainile lor, micul dejun pentru pescarusii Lumii…

Clara T

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s