apa si piatra seaca

Standard

fiecare din noi stie  ce vrea ori ce are nevoie. adesea cautam ce vrem acolo unde nu-i sau unde nu-i de dat .  si desi vedem limpede ca nu batem la usa care trebuie, insistam. e mai comod asa, decat sa facem niste pasi in stanga sau in dreapta. incercam sa obtinem apa din piatra seaca. mai intai, stam in fata pietrei, ii povestim ca noua ne e tare sete, ca tare ne-ar bucura  ca ea , piatra sa se prefaca in izvor de dragul nostru, ca deh, iata, noi am venit la ea, stam langa ea, ne place de ea, o iubim si o apreciem; avem incredere ca nu ne va dezamagi…   dar piatra, nimic. strambam din nas, incepem sa dam explicatii, argumente de toate felurile , pe ton jos , apoi pe ton inalt. mai intai cu zambetul pe buze, apoi cu incrancenare . piatra, nimic. luam piatra, dam cu ea de pamant, doar-doar, o iesi din ea vreun strop de apa. o calcam in picioare. o calcam pana facem tot noi rani in talpi. apa din piatra nu iese, poate doar stropi de sange din ranile noastre si stropi de lacrimi din ochii nostri. ne revoltam. ii spunem pietrei ca o lasam in drum, in soare, inutila, fara cautare, fara atentia noastra, fara cererile noastre, fara prezenta noastra atat de importanta in destinul ei de piatra. ea tace in continuare; ori daca vorbeste, vorbeste rostogolindu-se mai departe de noi. noi, dupa ea, blestemandu-ne destinul, nenorocul,  setea si piatra . intr-un tarziu, insetati si obositi, ne resemnam in fata nedarniciei pietrei . lupta ni se pare fara sens si oricum nu mai avem resurse sa o purtam. incercam sa facem ceva cu noi insine, pentru ca asa am aflat din carti si de la intelepti, ca nu poti face din piatra altceva, dar tu din tine poti face ce vrei. asa ca…incepem sa cautam sa invatam cum sa ne gestionam setea. cum sa o diminuam. sa o camuflam. sa nu  mai simtim. sa o stergem din dictionarul existentei noastre. cu cateva tehnici eficiente, reusim. iata, nu mai simtim setea. redevenim prieteni cu piatra cea seaca. nu ne da apa, dar daca ne gandim bine, ne da ea altele: stralucirea soarelui oglindit in ea, mirosul marii sau al ierbii,strans in porii ei, prezenta ei cand ne simtim singuri. o strangem in palmele noastre, o privim, o mangaiem. Am uitat de sete, este liniste. pietrele  nu au nevoie de apa.  piatra noastra are tot ce-i trebuie: soarele, pamantul pe care sta, mirosul ierbii, atingerea vie a mainii noastre, privirea noastra plina de atentie. ei ii este bine. noi insa, chiar daca nu mai simtim setea, ne ofilim pe zi ce trece, precum o planta; ochii isi pierd din stralucire; de-abia daca mai putem zambi pietrei noastre. nu prea avem habar ce ni se intampla – totul pare sa mearga bine…     bine?!    oare ce inseamna asta?  ne uitam in jur – iata , sunt unii care zambesc si le straluceste privirea. ce au ei si noi nu? intrebam piatra. nu ne da niciun raspuns cum nu ne da nici apa. ii intrebam atunci pe cei care zambesc. si ei ne raspund: sursa zambetului nostru este apa din  izvor. apa?! ne reamintim pe data de ceva ce uitasem: ah, da, apa….aceea pe care o cautam si eu acum ceva vreme, pentru care am luptat, am plans, am strigat. apa pe care am cautat-o , am cerut-o si nu am primit-o niciodata! apa aceea de care de fapt nici nu am nevoie, caci iata, eu nu simt setea, pot trai si fara ea!  omul cel zambitor se uita la tine si pleaca. ramai intrebator si confuz.  piatra sta cuminte si seaca in mainile tale. zambetul trecatorului iti ramane in gand, iti atinge sufletul, iti aminteste de tine, de setea ta. nu este nevoie de nicio carte care sa te invete ca iti este sete. nu mai ai nici lacrimi sa plangi. ai si uitat dealtfel cum se plange. ai si uitat de ce si cum si pentru ce ai ales candva sa cauti apa in piatra cea seaca. ai si uitat daca poti trai fara sa tii piatra in maini dar iti amintesti dintr-o data ca tu nu poti trai fara apa.  intelegi dintr-o data totul… nu poti avea apa de unde ai cerut-o , dar unde e izvorul de care pomenea trecatorul? Nu stii, dar intre timp ai aflat ca mereu poti gasi raspunsurile cele bune, daca intrebarea pe care o pui este cea potrivita.   Te uiti din nou la piatra , cu intelegere.  O mangai si-i spui ca tu ai reinceput sa simti setea si ca ai nevoie de apa si ca vei pleca in cautarea izvorului care sa-ti redea zambetul si stralucirea din priviri. Ca vei pleca, cu sau fara ea…

Nu stii ce-ti va raspunde piatra, nici daca iti va raspunde.  Nu stii cand vei gasi izvorul nici daca il vei gasi. Nu stii daca piatra ta seaca te va insoti pana la izvor sau daca iti va aluneca din maini pentru a ramane locului. Este posibil sa nici nu stii ca in urma ta ori in mainile tale, din piatra cea seaca au inceput sa izvorasca lacrimi – de tristete sau de bucurie…    Dar lacrimile, ale tale sau ale pietrei, sunt tot lacrimi, nu potolesc setea.

iar tu deja mergi inainte spre apa de care ai nevoie…

 

Clara T

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s