Arhivele lunare: Martie 2013

o alta duminica

Standard

o alta duminica

in care gandurile mi se odihnesc

ascunse naiv

printr-un colt de foaie nescrisa

iar cuvintele viseaza

sa devina imbratisate de tacere;

o alta duminica,

in care bucuria imi zambeste

chiar si printre norii de-afara,

carora le este prea lene

sa se dea la o parte

din calea soarelui…

Anunțuri

o poveste fara nume(2)

Standard

In timp ce dormeau, in vis le aparu, fiecaruia dintre cei trei, un duh, care le spuse: ,,eu sunt Duhul Muntelui. Stiu ca vrei sa ajungi in Tara Comorilor, dar pentru asta, este nevoie sa treci de Munte. Si este o singura cale pentru asta: sa alegi, maine dimineata, sa faci ceva care nu ai mai facut pana acum, ceva important pentru tine si care va fi modalitatea prin care vei putea ajunge acolo unde iti doresti. Ai incredere ca ceea ce vei alege sa schimbi va fi ceea ce trebuie si dupa ce vei alege acel ceva, povesteste-le si celorlati doi impreuna cu care calatoresti; e foarte important acest lucru, sa impartasesti cu ceilalti…,,  Iar  dupa ce rosti aceste cuvinte,Duhul Muntelui disparu din visul fiecaruia, asa cum aparuse.

Cei trei se trezira a doua zi odihniti dar si foarte uimiti, amintindu-si visul. Muntele era acolo inca, dar fiecare din ei aveau acum ceva in plus fata de cat aveau inaintea noptii: un vis care ar fi putut  fi iesirea din impas. Cum fiecare din ei stia ca nu are de ales decat fie sa se intoarca de unde please, fie sa incerce sa puna in aplicaresfatul Duhului, incepura sase gandeasca ce ar fi putut face altfel…

Saritorul, dupace reflecta cateva minute, isi manifesta dorinta sa vorbeasca primul, vazand ca ceilalti doi erau cumva…indecisi. Scoase un oftat indelung si spuse: ,, eu vreau neaparat sa ajung in Tara Comorilor. Asta noapte m-am odihnit si simt ca acum am resurse sa incep sa urc muntele ori sa-l inconjur, pana cand voi trece de el si voi avea in fata calea spre Tara unde vreau sa ajung. Resursele pecare le am acum insa, nu cred ca imi vor fi de ajuns sa te pot trage dupa mine sip e tine, Neincrezatorule. Stiu ca atunci cand am plecat in calatorie ti-am promis ca te voi sprijinti cu orice prêt, pana la capatul drumului. Dar daca eu nu imi dramuiesc  energia, nu vom ajunge niciunul din noi in Tara Comorilor. Asa, plecand doar eu, cand ajung acolo,  voi cere ajutoare, voi gasi alte solutii, voi putea apoi sa te a jut si pe tine , mai mult si mai bine decat as putea-o face acum. ,, Cu lacrimi in ochi, il imbratisa pe Neincrezator si apoi , zambind, incepu sa-si pregateasca bagajul pentru a-si continua calatoria. Singuraticul, pentru prima oara de cand calatoreau pe acelasi drum, privind cu compasiune pe Neincrezator care parea tare dezamagit si tris dup ace auzise decizia neasteptata a  Saritorului, rosti: ,, adevarul este ca nu prea stiu cum sa trec Muntele. Nu am gasit vreo solutie concreta pana acum. Dar voi continua drumul, si pentru ca eu simt ca am multe resurse incat sa mai pot prijini pe cineva , ma ofer sa iti fiu suport,Neincrezatorule, in aceasta calatorie. Vom merge alaturi, iar tu, cand ai cu adevarat nevie, dar numai cand ai cu adevarat nevoie , vei apela la mine sa te trag in sus pe munte, sa te ajut sa iti car bagajele, sa veghez la pericle cand tu vrei sa dormi. Dar in restul timpului, cand vor fi lucruri pe care le vei putea face singur, le vei face singur, asa incat eu sa imi pot gestiona resursele si sa ne ajute pe amandoi pana la capatul drumului. Si inca ceva: pentru ca eu realizez ca nu stiu cum am putea trece multele, am sa iti cer, in schimb, sa ma ajuti, cumva, sa gasesc o idée potrivita, vom coopera. Esti de acord?,,  . Neincrezatoru, auzind ca cineva ii cere ajutorul si ca are incredere in el, isi aminti dintr-o data de cateva momente din viata lui cand el insusi era sprijin pentru altii si isi aminti cat de bine se simtea. Pe chipul lui rasari un zambet larg iar corpul parca a capatat tonus. Plin de viata, raspunse: ,,da, Singuraticule, te voi ajuta sa gasesti cea mai rapida si cea mai simpla cale de a trece Muntele; si mai mult decat atat, cand vei simti ca vrei sa dormi ori sate odihnesti, voi veghea eu, voi cara eu bagajele tale; mi-am amintit ca pot multe; nu stiu cand le-am uitat, dar ma bucur ca mi-am amintit cat sunt de descurcaret,,. Si, intorcandu-se catre Saritor, care tocmai isi pusese rucsacul in spate, decis sa porneasca pe drum, ii spuse: ,,Saritorule, iti multumesc pentru tot ce ai facut pana acum pentru mine; nu mi-am dat seama in nicio clipa ca erai obosit, tragandu-ma dupa tine, facand atatea pentru mine; pareai atat de puternic si de bucuros sa ma ajuti incat…,,  Dar Singuraticul il intrerupse si, privind si el catre Saritor, ii zise: ,,hei, asteapta-ne sip e noi. Nu are rost sa pleci singur. Calatoria noastra va fi mai placuta si mai utila daca o facem impreuna. Timpul trece mai repede, obstacolele sunt mai usor de trecut si,in plus, putem invata atatea unii de la altii. Ce zici?,,  Nici nu termina bine de zis, ca se trezira toti trei imbratisati strans, si, intr-un glas, rostira, plini de optimism: hai sa trecem de Muntele asta!!!.  Dar cand isi ridicara privirea , isi dadura seama, cu uimire, ca muntele disparuse ca prin farmec.

,,A fost doar un miraj…,, spusera, linistiti.

Tara Comorilor este , iata, atat de aproape de noi…

o poveste fara nume(1)

Standard

Pe drumul catre Tara Comorilor se vedeau mergand,  intr-o buna zi , trei calatori. Unul dintre ei se numea  Neincrezatorul, al doilea se numea Saritorul iar al treilea se numea Singuraticul. Nu stiu de ce ii chema asa; tot ce stiu este ca fiecare din ei parea foarte diferit de ceilalti, atat de diferiti pareau incat era greu de inteles ce cautau ei in una si aceeasi directie. Pentru ca erau diferiti, se contraziceau intr-una si-si faceau calatoria si mai grea si mai obositoare decat era, caci Tara Comorilor era o tara indepartata, indepartata si la care nu ajungi cu una cu doua. Neincrezatorul se plangea intr-una; nu era copil, dar se purta precum un copil nemultmit si vesnic suparat. Se atarna de bratul Saritorului si desi se sprijinea de el, ii reprosa mereu ca nu e indeajuns de rapid si de efficient. Ba, mai mult, cand se intampla sa fie vreo groapa, vreun obstacol, vreo primejdie, desi Saritorul reusea, prin eforturi imense, sa treaca cu bine si     s a-l ajute si pe Neincrezator, acesta era nerecunoscator si bombanea  intr-una ca lucrurile putea fi facute si mai bine. Saritorul, nu stiu ce-i datora Neincrezatorului, nu stiu nici de ce mergeau impreuna, lipiti parca unul de altul ca de-o vraja  urata, cert este ca el era mereu binevoitor si generous, gata in orice clipa sa faca ceva pentru celalalt. Nu stiu de unde avea energie si rabdare, dar avea, desi ochii ii era obositi, trupul slabit, vocea adesea aproape stinsa. Nu stiu cand manca, nici cand se odihnea. Saritorul era mereu present la datorie, precum o umbra fidela a Neincrezatorului. Singuraticul…ei bine, Singuraticul isi vedea de treaba lui, inainta spre Tara Comorilor, in ritmul lui, de-abia scotea cate o vorba cu ceilalti doi calatori. Cand fu intrebat de acestia daca nu ar vrea sa vina mai aproape, sa  formeze un mic grup toti trei, sa vorbeasca sau sa se imprieteneasca ori chiar sa se ajute cu vreun sfat, ceva, Singuraticul raspunse ca el nu are de ce sa li sealature. Ca el stie ce face, ca are toate resursele sa ajunga la capatul calatoriei cu success, ca , pur si simplu, nu are nevoie de nimeni si de nimic…  Ceilalti doi radeau de el si-I spuneau ca-i arogant si rece si nepasator si egoist sic ate si mai cate altele, de nu vrea nimeni sa le auda. Singuraticul le replica pe un ton taios ca e mai bine asa,ca el,  decat  ca cei doi, care iata, nu puteau decat unul cu altul, ceea ce era jalnic,demn de mila sin de rasul lumii….

Intr-o seara, cand inaintau ei agale, in fata lor aparu un Munte. Un Munte inalt, inalt pana privirea abia putea ajunge. Si lat, lat cat ar fi trebuit sa-l ocoleasca intr-un timp prea indelungat pentru ca ajungerea la destinatie sa mai aiba vreun sens. Un Munte de netrecut.  Un munte in fata caruia Nincrezatorul incepu sa planga si sa se agate si mai tare de Saritor, un munte in fata caruia Saritorul se simti dintr-o data obosit si neputiincios, incapabil sa treaca el insusi dincolo, daramite sa-l mai ajute si pe Neincrezator. Iar Singuraticul, el spunea intr-una: ,,nu stiu chiar cum ma voi descurca, dar o sa o fac! O sa o fac si nu am nevoie de nimeni! O sa vedeti!,,. Iar vocea lui, desi puternica, era insotita de un tremur interior, pe care nimeni parea sa nu-l vada…   De frica, de ingrijorare, de oboseala, se certau, isi aruncau unul altuia cuvinte urate, se acuzau si isi faceau clipele din fata Muntelui si mai grele decat erau…

Veni noaptea, si, obositi fiind, adormira; inainte de a adormi, Singuraticul spera sa gaseasca a doua zi  o idée de a trece Muntele, Saritorul isi dorea  un miracol, ca , de pilda, sa se trezeasca si sa vada ca Muntele disparuse ca prin farmec , iar Neincrezatorul se ruga ca ceva sau cineva sa faca ceva pentru ei , pentru a-i ajuta sa treaca dincolo de Munte.

Si incepura, in somn, sa viseze…

(iar ca sa stim ce au visat, mai avem un pic de asteptat… sau poate de imaginat…)

precum zapada in martie

Standard

in unele zile, pasii pe care-i fac sunt mai multi decat poate dumul sa poarte, gandurile sunt mai incalcite decat poate mintea sa recite, vorbele mai dese decat glasul poate tese, timpul e mai aspru decat mangaierea si clipele reci si parca fara rabdare, plutind intarziat i cu nepasare, precum un sfarsit de martie acoperit de ninsoare…

macar Astazi

Standard

iata o adaptare a celor 5 Principii pentru o viata armonioasa, ale lui Mikao Usui, principii pe care ma straduiesc sa le respect si sa le aplic cat mai adesea .

Macar Astazi

pastreaza-ti calmul,

lasa grijile deoparte,

fii recunoscator,

fa-ti datoria cum se cuvine,

raspandeste bunatatea in jurul tau,

macar Astazi…

o …tava pentru sufletul meu

Standard

Unii spun ca a-ti pune sufletul pe tava in fata celorlalti este un act admirabil de curaj. Altii spun ca a sti sa tii bine ferecata ,,radiografia,, sufleteasca este un act de decenta si de grija fata de tine si de celalalt. Sunt culturi unde exprimarea interiorului mintii dar mai ales al inimii noastre este considerata sanatoasa si morala; sunt si culturi unde autocenzura si cultivarea talentului de a fabrica si purta masti sunt ridicate la rang de arta si de noblete. Unii din noi nu vrem sa ne afisam trairile sau daca o facem, o facem intr-un mediu securizat , securizant, ori intr-o mediu ce ne pare suficient de asemanator cu o scena in care expozeul nostru va fi suficient de aplaudat ori de supus atentiei publicului. Altii dintre noi pur si simplu nu stim , nu putem, suntem blocati si limitati in a ne exprima pe noi , asa cum suntem , asa cum traim in lumea noastra interioara. Unii din noi suntem foarte buni in camuflaj in timp ce altii habar nu au sa-si stavileasca, nici macar cand e eminamente necesar, fluxul fluviului interior ce se poate revarsa in afara in mod catastrofal. Ani in sir m-am lasat dusa si sedusa de impulsul destainuirilor; am servit lumii nenumarate tavi umplute cu emotii, idei, secrete, confesiuni, spovedanii, jurnale intime, corespondenta cu iubitii, dialoguri de alcov,soapte de suflet si strigate de razboi. am fost admirata, invidiata ori privita cu coada ochiului pe la colturi ; de prea putine ori mi-am pus intrebarea daca e corect ori bun ori sanatos ce fac. Daca imi foloseste mie sau altora. De raspuns, imi raspund abia acum : habar nu am ! Iar acest raspuns mi se pare acum  tinuta ,,potrivita,, in festinul la care se servesc suflete pe tava; adesea nuditatea interioara a celui expus se intalneste intr-un mod subtil si, cred eu, nealeatoriu,   cu nuditatea privitorului si creaza, impreuna, o vestimentatie in care orice  minte, orice trup si orice suflet se pot simti bine, se pot simti frumoase,  se pot simti in largul lor… si suficient de pregatite pentru a putea fi oferite sau retrase de pe tava…

Clara T