concurs pentru vioara si pian

Standard

Undeva , intr-o tara in care toti oamenii iubeau muzica, traiau odata doi prieteni, un baiat si o fata; copilarisera impreuna si amandoi  erau talentati : baiatul canta la pian iar fata la vioara. Isi indragisera instrumentele de mici si se bucurau sa-si incante prietenii  si familia cantandu-le ori de cate ori se ivea prilejul .

Intr-o buna zi, cand crescusera mai mari, auzira ca intr-un oras de peste Marea cea mare, se tinea un  Concurs  unde putea participa orice muzician talentat, iar Premiul era foarte valoros, un premiu care si fata si baiatul si oricine si l-ar fi dorit.

Pasionati si increzatori in talentul lor, cei doi vorbira familiilor lor despre aceasta sansa de a concura alaturi de marii muzicieni ai lumii . Familiile  ii sprijinira pe cei doi, le dadura bani pentru a pleca cu vaporul peste mare, cu tot cu instrumentele lor, pentru a participa la Concurs.

Bucurosi, baiatul si fata, s-au imbarcat pe vas, impreuna cu Pianul si Vioara. Calatoria era lunga, dar in fiecare seara ei cantau pentru ceilalti pasageri, care-i aplaudau si erau emotionati de sunetele fascinante ale  pianului si ale  viorii, sunete care le mangaiau sufletele si  dadeau aripi viselor lor.

Nu stiu cum se facu, dar chiar in noaptea de dinaintea sosirii in locul de destinatie, o furtuna puternica se isca pe mare, vasul incepu sa se clatine din ce in ce mai tare , impins de forta valurilor in stanga si-n dreapta. Calatorii erau speriati, strigau si se rugau catre Ceruri sa fie salvati. Fata si baiatul se strangeau in brate cu putere si-si dadeau unul altuia curaj, rugandu-se si ei sa fie salvati si visandu-se cum canta pe scena marelui Concurs catre care plecasera. Dupa ore in sir de furtuna, marea se linisti  iar spre pranz pasagerii debarcara cu tot cu bagajele lor. Baiatul si fata, ajutati, desigur, de hamali, isi dusera instrumentele catre sala concertului. Acolo, in spatele cortinei, cand le-au despachetat, fata vazu, cu stupoare, ca una din corzile viorii ei era rupta, tocmai coarda cea mai importanta pentru partitura pe care urma sa o cante in concurs. Incepu sa planga in hohote pe umerii baiatului, care rasuflase usurat cand a vazut ca pianul lui era intreg si nevatamat dupa furtuna. El incerca sa o ajute pe fata, care, disperata , mergea pe la fiecare violonist care astepta sa intre, ca si ea, in concurs, sa-l intrebe daca are o coarda in plus sa o inlocuiasca pe cea rupta. Toti insa dadeau din umeri…  Merse fata, insotita de baiat , chiar si pe strazile din apropiere,  doar-doar o gasi un mester care sa-i repare cumva coarda rupta, asa incat sa reziste macar la concert; degeaba ii spunea baiatul ca o coarda rupta e o coarda rupta, ca nu ai cum sa mai lasi arcusul sa alunece cu pasiune si forta pe o coarda innodata, fata nu intelegea si cauta de zor, un Maestru care ar putea face o minune iar  coarda viorii ei sa fie ca si noua…

Timpul se scurgea, ora concursului se apropia, iar intr-un final, dupa ce cauta in zadar solutii pentru a-si repara vioara, fata  isi dadu seama ca ea nu mai avea cum sa participe in concert cu o vioara cu coarda rupta, dar baiatul, cu pianul lui, putea , desigur, sa faca asta.  Isi sterse lacrimile, il lua de mana si alergara spre locul concertului, spunandu-i  sa se grabeasca pentru ca macar el  sa apuce sa faca o mica repetitie la pian inainte de Concurs.

In spatele cortinei, cu putin inainte de inceperea Concursului, baiatul se aseza la pian cu partitura in fata, incepu sa-si plimbe degetele pe clape dar, ingrozit, isi dadu seama ca melodia ce iesea de sub degetele lui nu era nicidecum cea care trebuia,sunetele erau seci si zgariate parca, fara putere, fara rezonanta. Mai incerca niste minute in plus, sa se adune, apasa pedala altfel, isi mari ritmul cu care degetele alergau pe clape, citi mai atent partitura, cautand sa vada ce greseste de melodia nu-i mai reuseste, dar stradania fu zadarnica.

,,Pianul s-a stricat! Este intact pe dinafara, dar furtuna i-a rupt, pesemne, ceva in interior si l-a distrus! Nu mai am nici eu cum sa cant in Concurs…,, striga disperat baiatul, aruncandu-se, plangand, in bratele fetei.  Se imbratisau si plangeau amandoi, asa cum se imbratisasera pe punte, in timpul furtunii, dar de data asta, nu se mai rugau si nici nu mai visau, mai erau doar cateva clipe si Concursul incepea. Deznadajduiti, se asezara pe pian , privind unul la altul si la vioara cu coarda rupta si rasucita absurd…

Cum stateau ei asa , isi auzira numele strigate , erau chemati pe Scena. Era Timpul lor. Publicul ii astepta. Ropote de aplauze, din ce in ce mai puternice, rasunau . Isi dadura seama ca in cadrul  Concursului  timpul  rezervat lor nu putea fi umplut de altcineva si ca nu puteau fi inlocuiti. Partiturile lor faceau parte din Scenariul intregului concurs. Erau intepeniti de emotie si tristete si nu stiau ce sa faca. Cum stateau asa descumpaniti, vazura un batranel venind  spre ei , care le spuse: ,, Haideti pe Scena! Voi urmati! Grabiti-va!,,

,,Dar nu avem cum sa cantam! Iata, vioara ei are o coarda rupta iar pianul meu distrus de  furtuna, scoate niste sunete ingrozitoare !,,

Batranelul se apropie de pian, ii atinse cateva clape si-i spuse baiatului: ,,Pianul tau nu e stricat. Este doar dezacordat, dar poti canta cu el. Da, nu vei mai putea canta melodia din partitura pregatita, datorita felului in care e dezacordat. Dar poti canta Altceva  ! ,,

Se apropie apoi de vioara fetei, ii smulse coarda cea rupta, isi plimba arcusul pe celelalte corzi si-i spuse fetei: ,,Coarda rupta era foarte importanta pentru partitura asta, este adevarat. Dar iata ce sunete minunate scoate vioara Ta din atingerea arcusului pe corzile ramase. Inventeaza melodia ce poate fi canata  chiar si fara coarda care lipseste !,,

Si cu un gest hotarat, batranelul, ii puse fetei vioara si arcusul in mana, ii impinse baiatului pianul pe roti pana pe scena, ii lua pe amandoi de mana si-i aduse in fata spectatorilor, partiturile ramanand aruncate pe jos, in spatele cortinei.

In fata salii pline, in fata miilor de priviri indreptate spre ei, in ropotul aplauzelor chemand muzica, in lumina reflectoarelor  , atinsi de vorbele batranelului si visand la Premiul cel valoros al Concursului, fata si baiatul, incepura sa cante deodata, iar Cantecul se revarsa in valuri, suntele curgeau peste inimile publicului si prin inimile celor doi, notele muzicale isi gaseau armonia unindu-se una cu alta din mers, din impletirea sufletelor si amintirilor baiatului si ale fetei; din talent, inspiratie si pasiune se nastea clipa cu clipa, Muzica celei mai frumoase partituri, nescrisa niciunde  , interpretata pentru prima oara, fara nicio repetitie, in fata unui public care habar nu avea (sau poate ca da) ca ascultau o Opera zamislita din atingerea magica a degetelor  baiatului pe clapele unui Pian dezacordat si din miscarile pline de pasiune si viata ale  fetei care facea ca arcusul sa vibreze spectaculos pe corzile sensibile dar puternice ale unei Viori cu o coarda rupta…

Clara T

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s