,,A fost odata ca niciodata…,,

Standard

Nu-mi mai amintesc acel moment din existenţa mea când am uitat că există poveşti şi mai ales când am uitat să le mai caut, aşa cum făceam în copilărie şi în adolescenţa timpurie. Nu ştiu dacă am început să nu mai cred în poveşti  atunci când nu  le-am mai adus în viaţa mea sau dacă nu cumva  nu le-am mai adus pentru că la un moment dat mi s-a făcut teamă  să mai cred în forţa lor…

Odată cu fiecare poveste pe care mi-am ,,îngăduit,,  a o savura, mi-au revenit în minte piese dintr-un puzzle pe care nu mă gândisem niciodată să îl întregesc într-o imagine-conştientizare.

M-am revăzut pe mine care, timp de trei ani şi jumătate, nu i-am spus băieţelului meu decât două poveşti inventate de mine, refuzând, inconştient, să-i depăn orice altă poveste din sumedenia de poveşti pe care la rândul meu le auzisem sau citisem  cândva şi de care eu mă bucurasem…M-am revăzut pe mine în toţi aceşti ani,  ,,fugind,, cumva, de  ocupaţia de a-i citi copilului meu din cărţi de basme, sub pretextul că ,, el nu are răbdare să asculte, iar eu nu-l pot obliga să stea să îi citesc poveşti,,…

M-am revăzut  în ipostaza repetată când, în cadrul unor work-shop-uri de dezvoltare personală ori terapie de grup ,  la momentul în care coach-ul sau terapeutul începeau să  ne spună o poveste, o metaforă, eu spuneam : ,,ce prostie, am venit aici ca să ascult poveşti,,  şi priveam ca un spectator sceptic şi nemulţumit  actul narativ, aşteptând să trecem la…lucruri serioase.

M-am revăzut pe mine în toate zilele în care, deschizând e-mailul, ştergeam de zor din ,, Inbox,,  orice trimitere care  părea a conţine o poveste-povestire-pildă-metaforă.

M-am revăzut pe mine, acum o vreme, alegând, instinctiv, să public (ca editor) o trilogie de poveşti cu rol terapeutic, publicare pe care am realizat-o doar răsfoind conţinutul cărţilor, dar necitind nici macar o jumătate de poveste… M-am revăzut  când, fiind nevoită să  prezint trilogia de poveşti  în cadrul lansării sale oficiale, cu o seară înainte de eveniment, mi-am luat inima în dinţi şi am început  să citesc, în virtutea lui ,,trebuie,, … Şi citind, simţeam cum în gât  mi se pune un nod şi cum mii de lacrimi voiau să ţâşnească de nu ştiu unde şi de ce nu ştiu, simţeam că vreau acut şi imediat să închid cartea şi să mă liniştesc şi în acelaşi timp  continuam, timid, a citi… Redescopeream forţa poveştii.. şi descopeream, pe cale intuitivă, că putea pătrunde în mine, nelăsându-mă la fel…

Incă nu conştietizasem  pe atunci ceea ce ştiu acum: îmi era frică de poveşti. Imi era  atât de frică de poveşti încât  la un moment dat, îmi amintesc că  le respingeam numai auzindu-le începutul pe care îl găseam suficient de stereotip pentru a nu mai dori să ascult ceea ce ar fi venit după: ,, a fost dată ca niciodată…,, , aşa încât cheia de la uşa shiimbării mele reale ,  profunde şi necesare reuşise să se camufleze, fascinant de  subtil , într-un veritabil zăvor .

,,A fost odată ca niciodată…,, ;  aceste cuvinte magice au , asupra noastră, a tuturor – copii sau foşti copii, o forţă miraculoasă de a  ne  purta  într-o lume a tuturor posibilităţilor, într-un tărâm de undeva şi de cândva, unde  ne putem rătăci fără teama că ne vom pierde, ba, mai mult, unde ne putem rătăci cu  credinţa că ne vom regăsi…

,, A fost odată ca niciodată…,, –  iata cheita fermecata de la poarta lumii interioare , iata biletul de calatorie catre tinutul metaforei generatoare de schimbare…

 

Clara T

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s