a sti sau a nu sti ?

Standard

se spune ca omului ii este teama de necunoscut si de incertitudini ; in acelasi timp ne simtim limitati de faptul de a nu putea vedea clar ce ne rezerva viitorul, soarta, cel de langa noi; de a nu putea vedea de multe ori nici ce ne rezervam noi insine. cautam in astre, in tarot, in cafea, in vise , in numere si in stele deslusirea tainelor a ceea ce va sa fie,  a tainelor pe care Creatorul le doreste deslusite  prin insasi trairea lor. daca e o Ordine in univers si in Creatie, apoi din Ordinea asta nu are cum sa nu faca parte si incapacitatea noastra de ,,a sti dinainte,,. Fara aceasta incapacitate sensul liberului arbitru ar ramane…fara sens. Si totusi ne zbatem sa aflam ce-i dincolo de cortina inainte ca momentul caderii cortinei sa fi venit. Tragem cu ochiul,spionam,ne furisam,  anticipam, tragem sfori, rupem cortina daca nu vrea sa se dea la o parte. ,,Doctore, imi spui cat mai am de trait, nu-i asa?,, – intreaba cei a caror viata se zbate in ghearele unei boli terminale. Sunt doctori care ascund adevarul, caci ei stiu ce stiu… Sunt unii care pun certitudinea in palmele pacientului: ,,atatea zile mai ai de trait,,. Sunt doctori care isi declina, umil sau las, competenta de a tine bilantul zilelor omului: ,,om vedea…, doar Dumnezeu stie,,.  In functie de raspuns, celalalt isi traieste ce mai e de trait, in felul propriu: ,,pai daca mai am o viata inainte, am timp de-ajuns sa fac atatea lucruri,,-si lucrurile raman suspendate pentru vesnicie, in clipa cand viata celuilalt se curma brusc. Cel avertizat, caruia i s-a dat din timp un pronostic cum ca doar atat ar mai avea  de trait, ar fi putut termina lucruri, ori putea sa gaseasca prilejul de a spune celor dragi ceea ce nu e drept sa ramana nespus; unii gasesc curajul de a face ce-i de facut, de a incheia socotelile; altii se lasa prada disperarii si lasa lucrurile neterminate, aidoma celor caroara nu li s-a dat acces la adevar.  Sunt si unii care nu vor sa stie: ,,Doctore, nu ma intereseaza ce stii tu, eu nu vreau sa stiu adevarul,,.  Sunt cei pe care nu necunoscutul ii sperie ci certitudinea. Si poate ca au dreptate: incertitudinea si necunoscutul iti dau dreptul si accesul la speranta, la surpriza, la miracol- nu stii ce-i dincolo,dar poate fi si ceea ce cauti, ceea ce astepti. O incertitudine poate fi mai vindecatoare decat o certitudine a unei realitati nedorite;  o certitudine brutala poate fi mai fecunda decat sarutul perfid al iluziei tesute din itele incertitudinii  .  Asadar, ,,a sti sau a nu sti???,,  Cine stie? ! ? Cine stie, sa spuna. Sau nu…   Eu una, caut  doar (in)certitudinile care-mi convin si fug adesea de (ne)cunoscut…

Clara T

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s