fereastra si Porumbelul

Standard

Astazi , eram in sufragerie , vorbeam cu baiatul meu si, la un moment dat, am fost speriati de niste zgomote ciudate care se auzeau din bucatarie, ca si cand cineva se lovea de geamuri cu putere. Pret de cateva secunde am crezut ca a intrat cineva in casa, m-am dus, cu teama , spre usa de la intrare,am vazut ca era inchisa, apoi am mers in bucatarie sa vedem ce se intampla. Un porumbel, care intrase printr-un mic geam de aerisire de deasupra aragazului, se straduia din rasputeri sa… iasa afara izbindu-se cu putere si in mod repetat de geamurile de la ferestrele mari si inchise. In disperarea lui de a iesi afara, de a evada din locul in care intrase si in care nu voia sa ramana , a smuls doi pui de cactus din ghiveciul in care erau pusi, a ravasit ceva lucruri prin bucatarie, si-a facut nevoile pe gresie …

pesemne ca uitase rapid modul in care intrase in bucatarie, caci daca nu l-ar fi uitat, ar fi fost simplu si logic sa iasa prin acelasi ochi de geam deschis, prin care intrase. Sau poate ca…largimea ferestrelor prin care se vedeau copacii verzi, soarele, lumea lui de afara, prietenii lui  i se parea o cale mai simpla sau mai rapida de a ajunge acolo unde-si dorea, decat micul ochi de geam prin care se strecurase intr-un loc unde poate nici el nu stia de ce ajunsese…  Din pacate, ferestrele cele largi si transparente, erau…inchise. Desi se izbise de ele de cateva ori, violent, dureros, el continua, sub privirile noastre mirate , sa isi ia avant ca sa treaca prin geam, spre afara. Nu stiam ce sa fac, pret de cateva secunde am stat blocata privindu-l cu mila si cu teama sa nu se raneasca puternic, ba chiar sa moara, din atatea izbituri. Pentru ca vedeam ca doar calea aceea ineficace si violenta  de a iesi continua sa o aleaga, am decis ca este nevoie sa intervin, fiindu-mi insa foarte teama ca apropiindu-ma de fereastra  si implicit de el, l-as putea speria atat de tare incat sa vrea sa se salveze cu si mai mare disperare, asa incat sa-si intensifice forta cu care se loveste de geam. Am inaintat , cu teama cu tot, iar cand inaintam , i-am spus, cu emotie in glas, dar ferm, ca si cand mi-as fi inchipuit ca el intelege vorbele mele: ,, te rog mult, nu te mai agita, doar ramai linistit  si iti deschid eu geamul,,.  Nu mi-a venit sa cred,dar , imediat, s-a asezat pur si simplu pe masa, si a asteptat, linistit, asa cum ii spusesem, sa-i deschid geamul. I l-am deschis larg , a mai stat cateva secunde pe masa, nehotarat parca, daca sa indrazneasca sau nu , sa isi ia din nou avant catre afara, prin acele ferestre ce i se opusesera dureros de atatea ori.

…pesemne ca uitase rapid de durere , pesemne ca lumea lui , verde si luminoasa il chema atat de ferm, incat isi intinse aripile si-si lua zborul, prin ferestrele larg deschise…  nu, nu a privit inapoi… dar….asa sunt porumbeii…

eu am inceput sa replantez micutii cactusi in pamantuldin care fusesera smulsi, in timp ce-mi consolam baietelul  care si-ar fi dorit sa pastram porumbelul in casa, cu noi: ,,lasa-l, mami, nu  i-ar fi bine in casa, e prea mica pentru el, pasarile sunt fericite cand au spatiu sa zboare…,,

Cine stie, poate ca in vreuna din zile, va reveni la fereastra, sa ciuguleasca firimituri de paine uscata, puse de noi pe pervaz. Sincera sa fiu, nu stiu daca l-as mai recunoaste, dar cu siguranta, de cate ori voi vedea vreun porumbel la fereastra mea, ori poate oriunde, imi voi reaminti cu drag de porumbelul de azi…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s