Arhivele lunare: August 2014

nu suntem (doar) greselile noastre…

Standard

am nimerit din intamplare acum cateva minute pe un blog in care o persoana care probabil se crede mai buna, mai dreapta, mai corecta, mai morala, mai echilibrata, mai sus decat restul lumii, judeca, critica, pedepseste cu o agresivitate si o vulgaritate verbala extraordinara erorile umane. judeca fara sa fie in pielea persoanei judecate, fara sa vada situatia din unghiuri care poate i-ar schimba imaginea filtrata prin propriii ochelari fumurii, nestersi ori cu dioptrii ce accentueaza miopia ori diminueaza putinta de a vedea lucrurile pana la o distanta in care propriile emotii nu ajung sa se prelinga proiectiv pe alegerile celor priviti…
ceva din mine ar vrea sa indice numele acelui blog, sa arate lumii cu degetul un ,,asa NU se face,, , ,,asa NU se comunica,, , ,,asa NU se educa sau re-educa oamenii,, , ,,asa NU transformam raul in bine, criticand vulgar si agresiv,,. si totusi, un alt Ceva din mine ma opreste sa indic blogul, sa pun la zid, sa arat cu degetul… imi amintesc de o poveste citita cand eram mica – despre un rege care, vrand sa pedepseasca un artist care nu i se supunea, a poruncit in intregul regat ca numele artistului respectiv sa nu mai fie rostit de nimeni, pentru ca sa treaca in uitare. si spune povestea ca numele artistului a dainuit peste timp si peste spatiu,tocmai pentru ca oamenii se straduiau sa-l uite…
cand aratam cu degetul sau cu privirea catre ce e urat, gresit, rau, agresiv, vulgar etc, fie si cu intentia nobila de a anihila aceste ,,neghine,, din viata si din lume, nu facem altceva decat sa le dam atentie, energie, sa le crestem, cumva, fara sa ne dam seama si sa le propagam spre ceilalti care le vor privi si ei si le vor da atentie si energie…
am ajuns intamplator pe un blog cu vibratie joasa, mai joasa decat a oamenilor care sunt judecati (de un egal neinvestit cu vreun drept de judecata) pentru erorile lor, cele cu voie sau fara voie…
poate am avut ceva de invatat , daca am nimerit pentru cateva clipe pe frecventa acelui blog…poate ca a trebuit sa-mi reamintesc de puterea si de miracolul acceptarii a ceea ce este si a ceea ce sunt(em), putere pe care o mai pierd cand si cand, miracol a carui cale inca se intampla sa o ratacesc…
si dintr-o data, ma simt recunoscatoare si fericita in lumea asta (im)perfecta, plina de oameni cu ,,bune,, si cu ,,rele,,…pentru ca, oricum/orice ar fi ori as fi, (tot eu) Sunt…

https://exprimari.wordpress.com/2012/10/23/tot-eu-sunt/