Arhive pe autori: exprimari

graba si treaba

Standard

pai stie tot omu’ ca graba strica treaba. nu e curs la care sa nu ma fi dus de vreo 12-13 ani incoace la care sa nu fi auzit macar in treacat ideea ca atunci cand esti prea agitat, tulburi totul in jur, ca atunci cand provoci vijelii nu se poate sa nu-ti intre praf in ochi asa incat sa nu mai nimeresti cararea, ca atunci cand vrei ceva ,,musai,, si ,, chiar acum,, , parca acel ,,ceva,, prinde picioare si fuge de nu-l mai vezi… sunt f putine carti ori intamplari din viata mea care sa nu-mi fi reamintit cele de mai sus… dar ca un elev indaratnic, am luat nerabdarea in brate de fiecare data, si-am cazut in nas cu ea cu tot.
ieri m-am luat cu treburi si am uitat sa hranesc pisicuta la ora la care ar fi trebuit. devenise extrem de infometata. cand m-am apropiat de ea cu biberonul de lapte , din cauza disperarii de-a fi hranita cat mai repede, a intrat intr-o agitatie care pur si simplu mi-a starnit hohote de ras: dadea din labute cu viteza cu care da din aripi o albina, se repezea cu gesturi necontrolate spre tetina, se agata cu gherutele de latexul tetinei, producea miscari haotice asa incat sa-i intre laptele in ochi , in fine, facea imposibil faptul de a-i baga eu tetina in gurita, oricat ma straduiam. in timp ce radeam fara sa ma pot opri de comicul situatiei, am inceput sa ma vad pe mine, in mii de situatii din viata mea in care …biberonul(metaforic) era deja in fata mea, insa eu, centrifugata si orbita de agitatie, nu faceam decat sa imping ce aveam nevoie si mai departe ori sa-l obtin cu un efort nejustificat de mare.
a trebuit sa vina in viata mea o pisicuta in comportamentul careia sa ma pot oglindi si sa invat care-i treaba cu rabdarea… funny…
cum am hranit-o pana la urma? i-am oprit zbaterea bratelor, i-am imobilizat printr-o strangere usoara capul, am asteptat secunda intre doua mieunaturi, ca sa-i indes usor tetina in gurita, ca daca i-o varam cand zbiera, riscam sa se innece fix cu laptele de care avea atata nevoie si pe care incerca sa-l obtina cu atata disperare…
dupa ce am reusit sa o hranesc am ras compulsiv un sfert de ora, rasul a dat in plans si apoi in liniste…
am mai invatat, temeinic, si fara riscul de a mai uita, inca o lectie…
thanks, my little teacher-cat… smile emoticon

Anunțuri

un dialog al surzilor

Standard

stiutu’ nu-i totuna cu facutu’.sau vorba aia: ,,teoria ca teoria, practica ne omoara,,.

Daca vrei sa fii cat mai sigur ca mesajul tau a ajuns la celalalt, comunica pe limba interlocutorului. stiu asta de mult timp si totusi, din comoditate, din inertie sau din cea mai buna intentie, am continuat ani la rand sa comunic pe limba mea catre oricine, fara sa ma intreb daca celalalt pricepe sau nu. si cu inocenta m-am mirat adesea ca celalalt ramanea mirat in fata exprimarilor mele. debusolat. frustrat. confuz. pierdut.  Desi STIAM ca unul din factorii majori de blocare/rupere a comunicarii este lipsa unui limbaj comun sau absenta unui decodor al limbajelor utilizate in dialog, am continuat sa vorbesc in pasareasca mea si sa ma plang ca celalalt imi raspunde in chinezeasca lui. Ignorand ce invatasem, continuam sa risipesc metafore, constructii alambicate, cuvinte impodobite cu zece intelesuri pe-o silaba, crezand ca asa, facilitez si infrumusetez drumul celuilalt catre mesajul meu. Culmea era ca am tot primit replica: ,,iarta-ma, dar nu inteleg ce spui,, , insa zambeam intelegator, spunandu-i celuilalt ca nu-i problema mea daca el/ea nu intelege si-l trimiteam, indirect si ,,subtil,, la cursuri de pasareasca, daca vrea sa-mi inteleaga mesajul.

Azi  am priceput ca, desi comunicarea implica cel putin doi oameni iar responsabilitatea transmiterii/receptarii/decodarii mesajului revine fiecaruia, totusi, cand intentia/dorinta de a fi auzita si inteleasa de  cineva este a mea, atunci este firesc ca eu sa am grija sa invat sa comunic pe limba celuilalt, macar la nivel de baza.

Cu limbaje diferite dialogam precum surzii.

iti multumesc, Omule care azi m-ai ajutat sa pricep ca cine vorbeste in limba simplitatii nu are cum sa nu se piarda in tesatura unui limbaj cu prea mult cuvinte, asa cum nici cel care are in fire un limbaj colorat, savuros si condimentat nu poate pricepe prea mult dintr-un limbaj cernut printr-o sita prea deasa…

 

 

imi dai voie sa te ating cu iubire?

Standard

,, – Iti multumesc ca ma lasi sa te ating ,,
,, – Eu iti multumesc ca ma atingi…,,

…si ranile, fricile, indoielile adorm in sfarsit linistite, cuibarindu-se cuminti in imbratisarea a doi indragostiti care fara ranile, fricile si indoielile lor nu ar fi aflat poate niciodata ca a atinge cu iubire este o Taina.  …o taina care, din clipa in care te lasi pastruns de ea, te lasa sa vezi clar lumina si iubirea din jurul si dinlauntrul ranilor, fricilor si indoielilor tale.

Iubirea care vindeca , Lumina care Calauzeste…

…iubind Iubirea

Standard

“Tu iubesti iubirea, Clara”, îmi spunea cineva, cândva…

m-am  îmbrăcat cu cuvintele acelea aşa cum te îmbraci cu o haină frumoasă  primită cadou,  o haină care nu crezi că ţi se potriveşte, căci eu simţeam că iubesc oamenii şi mi-era  frig  şi frică la gândul că aş putea iubi  un concept şi nu un suflet…

…am iubit  cu  iubire de copilă  naivă şi  mirată, simţind  cum pământul se rostogoleşte peste obrajii arzând de focul primului sărut pe care el mi l-a furat  în timp ce ne jucam de-a v-aţi ascunselea  în parculeţul din oraşul natal…

…am iubit  cu iubire  de copilă mai mare ,purtând  în codiţele brune  primul înţeles al  dorinţei de a plăcea şi  strecurând  pe sub o uşă de cameră de hotel  unde poposeam cu părinţii-n vacanţă, primul bileţel scris către el, cu cuvinte de dor…

…am iubit cu iubire de pre-liceeană rebelă,  aşteptându-l pe el , zăpăcitul coleg  de la clasa mai mare, să vină să-mi  spună  poveşti cu  cai verzi pe pereţi, în care credeam ca o prinţesă nebună…

…am iubit  cu iubire născută lângă un raft de librărie bucureşteană, un el  cultivat, poet şi mult mai matur, în vremuri  când eram încă prea mică spre a putea  să văd dincolo de  poezia ce el o scria iar eu o trăiam în  ore ploioase, în camera-i mică , cu iz de mansardă…

…am iubit cu iubire culeasă pe alei din parcul Icoanei, recitată-n vers de Nichita şi Blaga, iubire  scrisă, rescrisă, plouată, însorită şi ninsă, râsă şi plânsă, iubirea mea…

…am iubit cu iubire de adolescentă romantică speriată  de dorinţele lui  mult prea pământeşti…

…am iubit cu iubire sfârşită în  lacrimile  nevăzute de un el care mi-a plecat, pe furiş…

…am iubit cu  iubire “semnată” prea devreme în acte ce le-am desfăcut mult prea târziu…

…am iubit cu iubire interzisă de coduri de legi şi morală, un el  foarte tânăr şi foarte  artist…

…am iubit cu iubire peste altă iubire şi-ntre ele , o alta…

…am iubit cu iubire cerşind rotunjirea-n  acelaşi hotar de vreri şi de loc…în timp ce el  îşi dorea un şotron în linie întreruptă şi iar desenată, iubire  prostuţă şi încăpăţânată…iubire pe cât de sterilă pe atât de fecundă…

…am iubit  cu iubire proiectată în spaţiul virtual,  unde el era ţesut din iluzii  primite prin e-mail şi era ridicat pe piedestalul  clădit din  “inbox-ul” devenit prea-plin de mega-biti de pseudo-trairi…

…am iubit cu iubire  fugind  de propria-mi spaimă de a nu fi în iubire, am iubit avidă de certitudini ce voiau să vindece răni dureroase, l-am iubit cu erori, cu minciuni, cu trădări, l-am iubit cu  abisul în care eu însămi cădeam…în timp ce , faţă de altar, uitasem până şi rugăciunile ce mi-ar fi adus , înainte de păcat, izbăvirea…

…am iubit cu iubire de discipol năstruşnic, care-şi amestecă–n acelaşi pocal  seva  învăţăturii Maestrului  său cu seva cea dulce prelinsă  din fantasme nebune…

…am iubit cu iubiri inspirate de-o frunză cazând pe asfalt ori de un cântec într-o noapte pustie, iubiri durând clipe prea scurte şi tânjind după veşnicie.

… într-o zi,  prea obosită de a căuta un om de iubit, am descoperit Iubirea mea faţă  de Mine…şi iubind cu această iubire, am înţeles că  …da, iubesc Iubirea , poate mai mult decât I-am putut iubi pe fiecare din ei…iubesc Iubirea dincolo de obiectul sau de subiectul ei…

Nu-mi mai este frig îmbrăcată în haina iubirii de Iubire, căci acum  ştiu şi simt  că nu poţi iubi  cu adevărat pe nimeni şi nimic  până nu Eşti în Iubire, până nu EŞTI IUBIRE, până nu dai iubirii, Iubire.

Le mulţumesc cu recunoştinţă tuturor iubirilor mele oglindite în chipurile bărbaţilor care m-au însoţit la timpul şi în felul lor, care m-au ajutat să învăţat cum să trăiesc  şi să preţuiesc Iubirea cu care pot  crede acum în  Pereche , cu care pot desena acum conturul  lui  Acasă, cu care pot spune acum “te iubesc”  aceluia  de lângă care să nu mai plec în căutarea  vreunei alte iubiri…

…azi,atat de aproape de mine, cea atat de departe ieri…

Standard

A  trecut  inca un timp  …

ma simt la  ani-lumina  distanta de ce  era(m) in urma cu saptamana, cu o luna, cu doua, cu trei…

ma simt din ce in ce mai vie, din ce in ce mai zambind, din ce in ce mai frumoasa, din ce in ce mai puternica, din ce in ce mai deschisa catre lume, oameni si drumuri, din ce in ce mai prietena cu mine, din ce in ce mai…eu.

Incep sa-mi amintesc cine sunt, ce vreau, ce nu vreau, incep sa-mi vad din nou visele, darurile,harurile.

Incep sa respir din nou , adanc, din ce in ce mai adanc,Credinta si Increderea in  Ceva si in Cineva  care ne tine pe toti cu Grija si Iubire.

Incep sa nu mai caut intelesuri. Devin eu insami Raspunsul. Exist in Iubire , sunt Iubire.

Uitasem.

Uitasem sa ma uit in mine. Uitasem sa ma ascult pe mine. Uitasem sa stau cu mine. Uitasem sa-mi daruiesc, sa ma admir, sa ma respect, sa ma pretuiesc. Uitasem sa cred in mine, sa contez pe mine, sa ma bucur , sa ma odihnesc, sa ma iert, sa ma iubesc.

Uitasem cum sa iubesc.

m-am regasit. mi-am regasit centrul. Puterea. Comoara din interior. Lumina. Timpul. Locul. Sensul. Partea divina.

Le-am regasit pe toate in colturile cele mai umbrite din mine. Acolo se ascunsesera.  Tocmai acolo, unde de obicei nu sunt cautate. Le-am regasit, m-am regasit acolo unde nimeni nu cauta nimic niciodata: in hau, in prapastie, in negura, in abis, in cadere, in praf si in pulbere, in disperare, in mocirla, in lacrimi, in frica, in necredinta, in minciuna. In golul acela imens pe care ma grabeam , ca multi dintre noi, sa-l umplu cu vorbe slefuite, cu cuvinte mari, cu angajamente cazone, cu intentii salvatoare, cu iubiri dependente, cu vise fara viata, cu orare fara timp, cu intrebari fara raspuns, cu gesturi fara noima, cu haine frumoase ce nu tin de cald…

A fost o traiectorie lunga si intortocheata pana aici.  Nu stiu de ce a fost asa si nu altfel. Nu stiu cum de nu am putut sa o iau pe vreo scurtatura . nu stiu daca exista de fapt vreo scurtatura sau vreo cale mai lina, mai senina…

Oricum nu conteaza. E minunat asa cum e. sunt minunata asa cum sunt. Tot ce e , ESTE . si sunt recunoscatoare pentru fiecare pas ce m-a adus pana aici si fiecarui pas ce ma va duce de aici spre ce este de aici inainte…   Eu sunt in fiecare pas al meu . Eu, pasind cu increderea ca pe oriunde as lua-o, sunt in siguranta si sunt acolo unde trebuie de fapt sa fiu… oricat de inspaimantator sau de ocolit mi s-ar parea drumul.

Din cand in cand, e posibil sa ma mai ratacesc. Sa imi fie frica. Sa ma impiedic, sa cad, sa ma ranesc. Sa-i ranesc, in caderea mea, si pe altii. Sa-i asurzesc cu strigatele durerilor mele. Ori cu ecoul disperarilor mele.  Se mai poate intampla sa-mi pierd busola. Ori credinta. Ori rabdarea. Orice este posibil.  Dar acum am inteles ca toate astea nu sunt decat ipostaze ale vietii. Alti pasi . alte invataminte.  Toate devin Una prin Iubire.  Devenind  una cu Iubirea, tot ce este, tot ce sunt, tot ce esti,tot ce traiesc,tot ce  traiesti ,este in lumina, este Lumina.

… sunt… la toti anii -Lumina distanta de ce era(m) in urma cu o  saptamana, o luna, doua, trei…

Sunt(em ) in fiecare secunda la o alegere distanta de ceea ce devin, devii, devenim…

provocare la exprimare

Standard

de-o vreme nu mai caut ceea ce imi doresc ori am nevoie; doar exist, tin ochii deschisi si inima primitoare. Iar cand intalnesc ,,intamplator,, ceva ce-mi place ori imi trebuie, tresalt cu uimire, primesc, ma bucur, actionez ori contemplu…

asta-noapte tarziu am aflat de …SuperBlog.  super-blog.eu, un blog care-i provoaca la exprimare pe cei ce iubesc Cuvantul. O provocare in spirit competitional-creativ.  te inscrii ? m-a intrebat o voce jucausa ce se auzea parca de pretutindeni din afara mea. Si o voce luminoasa si zambitoare dinlauntrul meu a  raspuns: Daaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!

 

nu suntem (doar) greselile noastre…

Standard

am nimerit din intamplare acum cateva minute pe un blog in care o persoana care probabil se crede mai buna, mai dreapta, mai corecta, mai morala, mai echilibrata, mai sus decat restul lumii, judeca, critica, pedepseste cu o agresivitate si o vulgaritate verbala extraordinara erorile umane. judeca fara sa fie in pielea persoanei judecate, fara sa vada situatia din unghiuri care poate i-ar schimba imaginea filtrata prin propriii ochelari fumurii, nestersi ori cu dioptrii ce accentueaza miopia ori diminueaza putinta de a vedea lucrurile pana la o distanta in care propriile emotii nu ajung sa se prelinga proiectiv pe alegerile celor priviti…
ceva din mine ar vrea sa indice numele acelui blog, sa arate lumii cu degetul un ,,asa NU se face,, , ,,asa NU se comunica,, , ,,asa NU se educa sau re-educa oamenii,, , ,,asa NU transformam raul in bine, criticand vulgar si agresiv,,. si totusi, un alt Ceva din mine ma opreste sa indic blogul, sa pun la zid, sa arat cu degetul… imi amintesc de o poveste citita cand eram mica – despre un rege care, vrand sa pedepseasca un artist care nu i se supunea, a poruncit in intregul regat ca numele artistului respectiv sa nu mai fie rostit de nimeni, pentru ca sa treaca in uitare. si spune povestea ca numele artistului a dainuit peste timp si peste spatiu,tocmai pentru ca oamenii se straduiau sa-l uite…
cand aratam cu degetul sau cu privirea catre ce e urat, gresit, rau, agresiv, vulgar etc, fie si cu intentia nobila de a anihila aceste ,,neghine,, din viata si din lume, nu facem altceva decat sa le dam atentie, energie, sa le crestem, cumva, fara sa ne dam seama si sa le propagam spre ceilalti care le vor privi si ei si le vor da atentie si energie…
am ajuns intamplator pe un blog cu vibratie joasa, mai joasa decat a oamenilor care sunt judecati (de un egal neinvestit cu vreun drept de judecata) pentru erorile lor, cele cu voie sau fara voie…
poate am avut ceva de invatat , daca am nimerit pentru cateva clipe pe frecventa acelui blog…poate ca a trebuit sa-mi reamintesc de puterea si de miracolul acceptarii a ceea ce este si a ceea ce sunt(em), putere pe care o mai pierd cand si cand, miracol a carui cale inca se intampla sa o ratacesc…
si dintr-o data, ma simt recunoscatoare si fericita in lumea asta (im)perfecta, plina de oameni cu ,,bune,, si cu ,,rele,,…pentru ca, oricum/orice ar fi ori as fi, (tot eu) Sunt…

https://exprimari.wordpress.com/2012/10/23/tot-eu-sunt/